M-a lăsat nevasta dar joc în continuare

  • strict warning: Non-static method view::load() should not be called statically in /home/revistaj/public_html/sites/all/modules/contrib/views/views.module on line 879.
  • strict warning: Declaration of views_handler_filter::options_validate() should be compatible with views_handler::options_validate($form, &$form_state) in /home/revistaj/public_html/sites/all/modules/contrib/views/handlers/views_handler_filter.inc on line 0.
  • strict warning: Declaration of views_handler_filter::options_submit() should be compatible with views_handler::options_submit($form, &$form_state) in /home/revistaj/public_html/sites/all/modules/contrib/views/handlers/views_handler_filter.inc on line 0.
  • strict warning: Declaration of views_handler_filter_boolean_operator::value_validate() should be compatible with views_handler_filter::value_validate($form, &$form_state) in /home/revistaj/public_html/sites/all/modules/contrib/views/handlers/views_handler_filter_boolean_operator.inc on line 0.
  • strict warning: Declaration of views_plugin_style_default::options() should be compatible with views_object::options() in /home/revistaj/public_html/sites/all/modules/contrib/views/plugins/views_plugin_style_default.inc on line 0.
  • strict warning: Declaration of views_plugin_row::options_validate() should be compatible with views_plugin::options_validate(&$form, &$form_state) in /home/revistaj/public_html/sites/all/modules/contrib/views/plugins/views_plugin_row.inc on line 0.
  • strict warning: Declaration of views_plugin_row::options_submit() should be compatible with views_plugin::options_submit(&$form, &$form_state) in /home/revistaj/public_html/sites/all/modules/contrib/views/plugins/views_plugin_row.inc on line 0.
  • strict warning: Non-static method view::load() should not be called statically in /home/revistaj/public_html/sites/all/modules/contrib/views/views.module on line 879.

M-a lăsat nevasta dar joc în continuare

Vineri 03/07/2009; Micaela S.Barbu

     Interviu cu un dependent de jocuri de noroc Discuţiile despre jocurile de noroc se învârt, aproape întotdeauna, în jurul cazinourilor, a site-urilor de profil şi a caselor de pariuri sportive. Cu toate acestea, în România există o min-industrie a “gamblingului” practicat ilegal, în locuri care de care mai obscure, unde predomină barbutul. Porecla unuia dintre împătimiţii acestui joc este „Popeye”, din Bucureşti, care are acest viciu de mai bine de 25 de ani.

Când ai jucat pentru prima oară barbut?

     Când eram mic, pe la 10 ani, stăteam toată ziua în faţa blocului. Băieţii mai mari mă adoptaseră încă de pe atunci... mă mai duceam să le cumpăr ţigări, mă mai trimiteau după una-alta, aşa că îmi petreceam din ce în ce mai mult timp cu ei. I-am tot văzut certându-se de la zaruri, aşa că, uşor-uşor, am început să învăţ şi eu cum se joacă: “la mai mică”, “la mai mare”, “faţă-spate”... Mă puneau să fiu atent la ce zaruri dădeau ei, ca un fel de arbitru. Când mai îmi dădea mama bani pentru şcoală, jucam şi eu o mână cu ei. De obicei câştigam, aşa că a început să-mi placă. Poate dacă aveam ghinion atunci şi aş fi pierdut, nu aş mai fi ajuns aici...

Ai continuat să joci până în ziua de azi?

     Acum am 35 de ani şi nu ştiu dacă, adunat, au trecut mai mult de 30 de zile în care să nu fi jucat ceva. Cel mai mult îmi place să joc barbut, dar depinde cu cine sunt la masă, pentru că unii vor doar “la mai mare”. Bun şi ăla, altfel mă plictisesc. Până acum şapte ani, am fost însurat şi am şi un băieţel. Nevastă-mea ştia că îmi place să joc, dar mă lăsa în pace că, de bine, de rău, mai mult câştigam. Apoi, am avut o perioadă tare proastă şi am stat o lună de zile fără niciun ban în casă. Atunci mi-am vândut brăţara de aur şi verigheta. Ei nu i-am zis, le-am băgat pe amândouă la masă. Nu mi-a ieşit... a aflat, s-a mutat şi mi-a luat şi băiatul. Sincer, nu mă aşteptam, a fost brusc, dar probabil îndurase multe.

Cu ce te ocupi acum?

     Sunt barman de noapte la o cârciumă de-a unui prieten. De fapt, mai mult paznic, că nu vine lume aici decât ziua. Partea bună e că vin pe la mine toţi tovarăşii, îmi ţin de urât şi... avem şi unde să jucăm. Nu mai stăm nici afară, nici în scara blocului. Ne luăm o sticlă de vin, stăm puţin de vorbă... apoi începem. Scot tablele, aşezăm piesele în caz că vine garda, şi începem... La început pe un leu, apoi pe 10, după care săltăm miza. În funcţie de cât avem la noi. Au fost seri când dădeam o mână şi pe 10 milioane (n.r. de lei vechi), deşi n-aveam bani nici de ţigări. Dacă nu câştigam, luam din banii de încasări din ziua aia şi făceam plata. Când câştigam, acopeream “găurile” din casa de marcat. Salariul e foarte mic, şi nici pe ăla nu mi-l iau la timp, dar nu vreau să plec de aici. În afară de jocurile cu prietenii... mai joc şi cu clienţii!

Cum îi convingi să joace?

     În primul rând, cine poate să vină noaptea într-un bar gol? Cine a fost în altă parte, a băut, şi nu i-a ajuns. Aşa că le dau ce vor... o bere, o sticlă de vin, după care intru în vorbă cu ei. Dacă îşi iau ceva mai scump, înseamnă că au bani pe care îi pot cheltui. Le povestesc câte un episod amuzant de la barbut, ei râd, după care le propun să dăm o mână - două, să vadă cum e. În mod normal acceptă şi începe să le placă, partea proastă e că joacă doar “la mai mare” dacă nu ştiu jocul. În prima seară nu sar nici ei calul, pierd maxim 20-30 de lei, după care se retrag. Mai stau cu ei, eventual le dau şi o bere de la mine. De cele mai multe ori, se întorc după câteva zile, cu bani mai mulţi. Se gândesc “să mă facă”, dar am zarurile mele... Ştii cum se zice, gazda iese mereu pe plus. Curios e că aveam doi clienţi care veneau aici, C. şi Z., care mereu pierdeau, dar continuau să vină. Pe cuvânt nu i-am înţeles, la un moment dat le-am zis şi eu de câteva ori să nu mai joace, dar nu m-au ascultat. Şi ei dacă veneau, eu nu puteam să-i refuz... că bani aveau. Le plăcea jocul tare mult... ei erau şi cu ruleta, şi cu păcănelele... De multe ori îi auzeam vorbind între ei şi se gândeau că oricum la cazino pierdeau mai mulţi bani. Eu le luam doar trei - patru milioane, de acolo veneau dezbrăcaţi de minim zece. Plus că la mine era mai amuzant, mai făceam o glumă, le mai dădeam o sticlă de vin...

Cum reuşeşti să trişezi?

       E destul de uşor, mai ales că toţi vin destul de băuţi când vor să joace. La început, când se joacă pe sume mici, jucăm corect. Dacă eu pierd cam 20-30 de lei, încep să mă plâng că sunt gaură şi le zic să mărim miza. Ei se simt în mână şi acceptă. Pe ăştia care nu sunt obişnuiţi cu jocurile îi faci destul de uşor. Să-ţi dau un exemplu: El are zarul în mână şi dăm pe 20 de lei. Dă patru-trei să zicem. Iau zarurile, şi în mâna ailaltă am perechea mea, care “ştie” să dea doar cinci şi şase, aşa că îl fac uşor. Am câştigat, îi zic că dau pe maxim 10 lei, zarul e la mine, aşa că dau iar cu dreapta, unde sunt alea nefăcute. Şi tot aşa, până se adună o sumă destul de bună la mine. Ei sunt destul de băuţi şi la un moment dat nu mai ştiu exact cât au pierdut, aşa că din când în când mă fac că îmi iau o bere şi las în bar o parte din câştig. Să nu-şi dea seama cât am câştigat.

Nu te-a prins nimeni niciodată?

      Ba da, cum să nu... Dar n-a fost niciodată ceva grav. Cu prietenii nu fac asta, că îi respect. Plus că ei ştiu figura, nu merge. Şi când mă mai prinde câte un puşti din ăiă care vin noaptea, nu e problemă. O dau şi eu la întors, le zic că atunci le-am scos, mai fac o glumă, ei se enervează, dar continuăm să jucăm. Cu alea bune, din păcate.

Îţi plac doar jocurile cu zaruri?

      În general cam astea îmi plac, că am trecut prin toate. La păcănele (n.r. jocuri electronice) nu e treabă... Acolo ai nevoie de sume ca lumea ca să ieşi pe plus. Am fost şi la cazino o perioadă, la ruletă... E chiar mişto, îmi place, dar nu ieşi în câştig decât destul de rar. M-am tot interesat printre prieteni cum să o păcălim, dar n-am reuşit. M-au învăţat cu “roşie-neagră”, cu “vecini”... v-am zis, chiar îmi place, dar la un moment dat tot în pierdere ieşi.

Ce alte jocuri ai mai jucat cu prietenii?

      Aici la mine, noaptea e cazino. V-am povestit cam ce facem, dar sunt seri când nu avem zaruri şi nici nu avem de unde să cumpărăm. Dacă sunt cu încă doi-trei tovarăşi, vrem să jucăm ceva. Orice! Mai demult, am băut cu R. până la trei dimineaţa şi n-aveam nici zaruri, nici cărţi. El fusese la piaţă, dar n-a mai trecut pe acasă, şi avea o sacoşă cu roşii. Aşa că ziceam miza şi trăgeam cât o roşie de acolo. Dacă era cu ţugui, câştigam eu, dacă nu - el. Să vezi ce cearta naibii a ieşit când am dat peste una doar cu o umflătură mică, de nu-ţi dădeai seama dacă are ţugui sau nu. În rest, mai facem şi întreceri sportive! Ne mai distrăm şi noi, zicem că de fapt astea sunt Jocurile Olimpice.

   Aruncăm cu capace de bere în pahar, jucăm fotbal cu nasturi - de fapt cu piesele de la table, e şi un joc de darts aici... în fine, nu contează. Au fost mai multe, dar nu mi le aduc aminte acum. Oricum, important e să fie pe bani.

Ce ai de gând să faci în continuare?

      Păi... nu am de gând să schimb mare lucru. La muncă îmi place aici, la cârciuma mea, şi de jocuri nu am cum să mă las, mi-e imposibil. M-am gândit de multe ori să nu mai joc, ba chiar am auzit de la prieteni comuni că nevastă-mea ar vrea să ne împăcăm dacă mă las de jocuri. Dar n-are rost să o mint, că oricum stau aşa o perioadă după care mă apuc iar. Am vrut acum un an să las zarurile şi să strâng bani ca să-i iau câte ceva băiatului meu, că începea şcoala. Am stat o noapte liniştit, după care am băut a doua zi şi... iar am jucat. Atunci mi-am dat seama că n-o să scap de jocuri toată viaţa. Aşa că nu pot decât să sper că o să am noroc în câteva zile la rând şi că o să strâng atunci foarte mulţi bani. Altfel, mi-e greu să cred că o să mă mut vreodată de la maică-mea din apartament...